Curios



Când suntem luaţi de proşti Partea a II-a

Mai ţineţi minte postul de acum ceva vreme, când scriam că am trimis o solicitare Primăriei Sectorului 2 ca să aflu şi eu ca om cinstit câte locuri de parcare sunt în acest sector şi cam pe unde sunt localizate?

Ei bine, am mai primit 2 răspunsuri de atunci şi vreau să le împart cu voi. De data asta nu numai că m-au luat de proastă, simplă contribuabilă la bugetul Primăriei, un cetăţean fără drepturi, în capul căruia îţi poţi face nevoile oricând, dar m-au luat şi la mişto…

În nepăsarea şi nesimţirea care îi caracterizează, nu numai că nu au spus unde sunt acele 113.000 de locuri de parcare, dar au enumerat aşa, aberant, cartierele unde sunt construite. Ca şi cum aş fi întrebat Primăria care sunt cartierele din Bucureşti.

Iată, deci primul răspuns:

raspuns-1

După primirea acestui răspuns, le-am scris din nou. În al doilea răspuns, m-au informat că nu au cum să-mi comunice adresa locurilor fiindcă parcările nu au număr poştal alocat şi dacă sunt aşa curioasă unde sunt, să mă plimb prin cartiere să văd miile de locuri.

Nu mă credeţi? Luaţi de citiţi…

raspuns-2

Deci, da, mă voi plimba. Până la Judecătoria Sectorului 2, alături de consilierii juridici ai domnului primar Onţanu. Vom vedea împreună locurile de parcare.


Comentarii

  1. neamtu spune:

    Deci pot sa nu mai platesc locul de parcare? Daca ei nu stiu unde se afla si nici nu au cum sa il identifice, eu de ce sa-l platesc?:)))). M-as plimba si eu cu ei sa le vad, locurile de parcare adica, deci…:)))

    | Răspunde Posted 11 months, 1 week ago
  2. sage spune:

    In urmatoarea cerere le poti solicita coordonatele GPS pentru noile locuri de parcare create. Si, daca nu le cunosc nici pe acestea, atunci se mai pot cere cateva amanunte:

    - contractele de realizare a locurilor de parcare
    - notele/rapoartele/ordinele (sau cum le zice) ale celor care au realizat locurile de parcare (in caz ca le-a facut ADP-ul direct)
    - contractele de achizitie pentru materialele folosite la realizarea locurilor de parcare (de unde ati luat bre vopseaua?)

    Poate incercam chiar un brainstorming cu idei de intrebari pentru primarie astfel incat la final sa putem identifica locurile de parcare.

    | Răspunde Posted 11 months, 1 week ago


Scrieti un comentariu

(necesar)

(necesar)



Formatam comentariul dumneavoastra
Înapoi Sus | Textarea: Mai mare | Mai mic